Capcana

Mi-ar face plăcere să fiu prinsă măcar o dată… într-o fotografie. Să fiu nevoită să zâmbesc alături de ceilalţi şi să mă dizolv în atmosfera relaxată, comică, melancolică, romantică sau ciudată care a fost imortalizată. Să-mi îngheţ prezenţa într-un singur loc în care mi-a plăcut să fiu eu şi în care aş putea să trăiesc fericită; într-un album, până la adânci bătrâneţi, fără să simt trecerea timpului, schimbările lumii, ale mele.
Sau într-un tablou, fie că e el abstract sau un peisaj din natură. Mi-ar plăcea să mă pierd prin el şi să-l explorez, înţelegând fiecare punct al planului din spatele privirii unui amator. M-aş propti sub un copac cu aur pe ramuri şi aş lăsa vagi raze de soare palid să-mi mângâie chipul, iar sunetul vântului prin frunze să-mi fie muzica.
Ori într-o partitură pentru pian. Să mă agăţ de fiecare nota şi să o trag sau să o împing după bunul plac, creând sunetul ideal, multiplicat până la final de portativ. Aş fi poate semnul de pauză, ca pianistul să se gândească pentru o fracţiune de secundă… la mine; apoi degetele să-i pornească în aceleaşi mişcări frenetice, rătăcindu-şi gândurile prin labirintul alb-negru.
In acest moment, orice capcană mi-ar părea o ofertă tentantă, numai să evadez de mine!